Principala » 2013 » Ianuarie » 3 » Un gest caritabil de la inimă la inimă !
11:11
Un gest caritabil de la inimă la inimă !
Uite că se întîmplă şi lucruri bune la noi în  Moldova. Cei care au acasă încălţăminte, jucării,  haine, pe care nu le mai poartă,  pot să le doneze familiilor nevoiaşe prin intermediul asistenţei sociale din localitatea sa.
Iniţiativa s-a ales a fi una foarte bună,  în raion locuiesc o mulţime de oameni empatici, cărora le pasă şi nu sunt indiferenţi de soarta celor mai trişti ca noi, cărora destinul le joacă feste. Printre sutele de moldoveni, cu inima mare se numără şi dna Ala Burca-Ciobanu o moldoveancă deosebită, o femeie sufletistă, care la momentul actual locuieşte cu familia sa în Portugalia. Îi mulţumeşte domnului că o duce bine, are o familie frumoasă, cu care se mîndreşte, dar îi plînge inima, atunci cînd vede chipurile triste ale celor de acasă, mulţimea de copii care nu au parte de un crăciun fericit şi de hăinuţe călduroase pentru iarnă. Pentru că la rîndul său, a avut parte de o copilărie grea, în care sărăcia şi lipsurile i-au ştirbit din vise şi dorinţe, iar amintirile triste ale trecutului îi macină gîndurile şi astăzi,  acum şi-a dorit din toată inima, să poată să-i ajute pe toţi cei suferinzi,  să facă un gest caritabil în prag de sărbători, pentru a aduce un strop de fericire în casele celor nevoiaşi. Prin intermediul dnei Olga Ţurcan, dnei a transmis colete cu hăinuţe pentru copii, astfel a contribuit şi ea, împreună cu fetiţele sale  la Campania filantropică "Ajută-i pe copiii vulnerabili”, eveniment organizat de către Consiliul raional.  Aducem sincere mulţumiri din numele tuturor pentru cei cu inima mare, în deosebi dnei Ala Burca-Ciobanu. E încă o dovadă clară, că moldovenii sunt un popor deosebit!

Olga Ţurcan, specialist în domeniul tineret, com. Coşniţa

Vizualizari: 446 | Adaugat de: Lia | Raging: 5.0/1
Total comentarii : 3
avatar
0 Spam
1 das • 11:51, 03.01.2013
gestul caritabil a fost binevenit tuturor copiilor cei mai tristi ca noi, aducîndu-i o multime de mulțumiri conducerii raionului și in deosebi dl Grigore POLICINSCHI flowers flowers hands hands hands hands
avatar
1 Spam
2 Serv_relatii_cu_publicul • 12:23, 03.01.2013
Un gest foarte frumos şi mărinimos din partea doamnei Ala Burca-Ciobanu...Să va deie Domnul sănătate si bunăstare în noul an 2013.. clap clap clap
avatar
0 Spam
3 OlgaPripasu • 16:28, 03.01.2013
bravo celor cu suflet mare! thumbup
avatar