Principala » 2012 » Iulie » 25 » Un mediu curat este plăcut tuturor oamenilor
10:49
Un mediu curat este plăcut tuturor oamenilor
Pe data de 23 iulie curent, Consiliul local de tineret Coşniţa voluntar a dat start marşului ecologic pe malul rîului Nistru. Dotaţi cu manuşi, saci de gunoi şi dorinţa de a revedea iarba verde ascunsă sub gunoaie, circa 13 tineri s-au implicat la colectarea deşeurilor pe o rază de 1,5 km, de unde s-au adunat timp de cîteva ore în jur la 10 saci de gunoi. Acesta a fost apoi transportat la Rampa centrală de colectarea deşeurilor cu două automobile. Scopul respectivei măsuri este o alarmă, pentru a atenţiona importanţa unui mediu curat. Un punct pozitiv este faptul că de această dată s-au găsit mai puţine gunoaie decît anul trecut pe aceeaşi distanţă.  Este un brit de constatare că oamenii au început să arunce din ce în ce mai puţine resturi după odină pe malul Nistrului.
Gunoiul nu dispare pur şi simplu, nu se evaporează după un timp, ci din contra rămîne şi se înmulţeşte. Dacă nu ştim să gestionăm gunoiul se vor umple satele şi spaţiile verzi de resturile noastre. Nistrul este zona de odihnă a tuturor locuitorilor raionului Dubăsari. Noi ne mîndrim cu el şi vrem să-l ocrotim. Malul bătrînului Nistru, adesea, este pătat cu resturile oaspeţilor lui. Venim, ne odihnim, îl admirăm şi ca rezultat îl murdărim. Nimeni şi nimic nu este perfect, starea mediului depinde de noi, dar să nu uităm că în cea mai mare măsură noi depindem de el. Viaţa este apa şi pămîntul, ecologia este o măsură de menţinere în curăţenie totul ce înseamnă viaţă.
De ce este greu să-ţi strîngi propriile resturi? Nu este mai ruşinos ca alţii să strîngă din urma leneviei tale, sau preferi să rîzi de hărnicia lor?
E timpul să avem conştiinţă.
Dacă fiecare om contribuie cu o picătură, se face primăvara.
Olga Ţurcan, sp. principal în domeniul tineret



Vizualizari: 451 | Adaugat de: Irika | Raging: 5.0/1
Total comentarii : 1
avatar
1 Spam
1 bratuela • 14:07, 25.07.2012
Bravo tinerilor, care sau implicat în acest marş ecologic şi care nu au fost indiferenţi de ceia ce au văzut.
De aceia venim cu rugămintea către locuitori şi oaspeţii, care vin şi petrec aceste minunate zile de vară pe malul Nistrului: nu uitaţi să adunaţi deşeurile şi să păstraţi curăţenia în locurile în care vă aflaţi. În anul care va veni, tot noi vom fi cei care vom merge la Nistru pentru a ne odihni şi admira acest locuşor de rai, pe care am avut norocul să-l avem în apropierea satelor din raionul nostru.
avatar