Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare anunță lansarea concursului de selectare a proiectelor de infrastructură socială în cadrul Programului de Susținere a Măsurilor de Promovare a Încrederii.
Proiectele se vor axa pe îmbunătăţirea infrastructurii comunitare critice şi pe reabilitarea instituţiilor sociale cheie, cum sunt cele din domeniul medicinei, educației, sportului, culturii şi protecţiei mediului.Fiecare proiect va avea ca scop promovarea cooperării și a contactelor dintre oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului, pentru a consolida încrederea în rândul populaţiei, prin implicarea organizaţiilor şi experţilor de pe un mal în susţinerea comunităţilor de pe celălalt mal la identificarea, proiectarea şi implementarea proiectelor de dezvoltare.
Sunt încurajate proiecte de parteneriat între comunitățile din zona de securitate de pe ambele maluri ale Nistrului, cu un potențial sporit de promovare a încrederii și cooperării dintre ele. Comunitățile ce au o populație mai mică de 1500 locuitori, pot participa la concurs doar înaintând o propunere comună de proiect în parteneriat cu o altă comunitate eligibilă, prin instituirea unui parteneriat inter-municipal (informație detaliată poate fi găsită în Ghidul Aplicanților).
Pentru a asigura un impact tangibil, programul va oferi sprijin proiectelor de infrastructură de dimensiuni medii, care vor necesita un buget minim de 100.000 dolari SUA, dar nu vor depăși suma de 200.000 dolari SUA.
Data limită de prezentare a propunerilor de proiect este 30 iulie 2015, 16.00 ora locală. Propunerile de proiect pot fi prezentate direct la oficiul Casa Naţiunilor Unite, str. 31 August 1989, 131, Chişinău, MD-2012.
În atenţia: Registry Office/SCBM Program
Ofertele transmise electronic vor fi adresate la tenders-Moldova@undp.org
Ofertele vor fi marcate:“SCBM/Proiecte de Infrastructură Socială 2015”
În cazul cînd depuneți cererea prin e-mail vă atenționăm că aceasta nu trebuie să depășească 5 MB, în caz contrar mesajul nu va fi recepționat. Vă rugăm să telefonați la numărul indicat mai jos pentru a confirma recepționarea cererii Dvs. indiferent de modalitatea de depunere utilizată.
Pentru mai multe detalii accesati pagina: http://www.undp.md/tenders/details/1018/.
Direcţia dezvoltare economică, investiţii şi relaţii transfrontaliere
|