Sănătatea populaţiei este unul din cei mai importanţi indici ai dezvoltării social-economice a statului. Nivelul sănătăţii publice este bazat pe durata medie a vieţii.
Transportul auto este cel mai periculos mijloc de transport – pe seama lui se comit 98,8 % din numărul total al accidentelor de transport. La moment traumatismul rutier a devenit o epidemie.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, anual din cauza accidentelor rutiere decedează 1,3 mln de oameni şi încă 50 mln sînt grav traumaţi. Accidentele rutiere sunt principala cauză de mortalitate a persoanelor tinere în vîrstă de 10 – 24 ani.
Fiind un stat în proces de dezvoltare, Moldova se confruntă cu o multitudine de probleme. Una dintre problemele destul de grave, căreia ţara încearcă să-i facă faţă, este cea a accidentelor rutiere, tragedii care iau viaţa sutelor de oameni, distrugând familii. Cu alte cuvinte, siguranţa rutieră este o problemă socială majoră.
Dacă să ne referim la date statistice, pe perioada de 9 luni ale anului 2015, pe teritoriul administrativ deservit de către Inspectoratul de poliţie Dubăsari, au fost înregistrate 50 accidente rutiere, în urma cărora 2 persoane au decedat, 19 persoane au fost traumatizate, iar în consecinţa altor 36 accidente rutiere au fost pricinuite pagube materiale.
Astfel, pe data de 30.09.2015, în preajma s. Holercani din r-nul Dubăsari, cetăţeanul G. Mihail, conducând automobilul de model Audi 80, în stare de ebrietate şi având în automobil 4 pasageri, a pierdut controlul volanului şi s-a tamponat cu un microbus de model Mercedes, parcat regulamentar pe partea dreaptă a carosabilului, în care, la momentul impactului, nu se afla nimeni. Ca consecinţă, în urma traumatismelor primite, şoferul, în vîrstă de 22 ani, a decedat, iar pasagerii, cu diverse traumatisme, au fost internaţi în spital.
La data de 06.10.2015, în satul Molovata, r-nul Dubăsari, în stradă, localnicul B. Ilie, în timp ce efectua o manevră de deplasare în spate cu camionul de model “Zil MMZ 4502” nu s-a asigurat şi a tamponat un pieton, în vîrstă de 65 ani, care, în urma traumatismelor primite, a decedat.
Principalele cauze, cauzatoare de accidente rutiere sînt conducerea mijlocului de transport sub influienţa băuturilor alcoolice şi excesul de viteză.
În acest context, Inspectoratul de poliţie Dubăsari oferă şoferilor sfaturi pentru a preveni accidentele rutiere:
- Manifestaţi prudenţă sporită şi adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare;
- În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile sau ceaţa pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate;
- În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite pe timpul zilei permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!
- în cazul în care sunteţi nevoiţi să circulaţi pe timp de noapte, folosiţi corespunzător luminile;
- circulaţi cu viteza redusă, în special pe arterele care permit dezvoltarea unei viteze mai mari, deoarece viteza fiind una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere;
- nu vă angajaţi în depăşiri neregulamentare;
- nu vă urcaţi la volan și nu conduceţi autovehicule după consumul de băuturi alcoolice, având în vedere riscurile majore la care vă expuneţi atât dumneavoastră, cît şi ceilalţi participanţi la trafic, accidentele produse ca urmare a consumului de alcool fiind în cele mai multe cazuri cu urmări tragice.
Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi!
Datoria societăţii este de a lupta permanent cu persoanele care conduc mijloacele de transport în stare de ebrietate
Pentru posesorii maşinilor examenul cel mai sever este autocontrolul, propria conştiinţă, fiind lucru ştiut că aşezarea la volan în stare de ebrietate pune în pericol atât viaţa personală, cât şi acelor din jur
INSPECTORATUL DE POLIŢIE DUBĂSARI
|