Conform prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 78 din 12.02.2010 ,,Privind stabilirea zilei de audienţă şi de întîlnire a membrilor Guvernului şi a conducătorilor autorităţilor administrative centrale cu cetăţenii”, la 20 ianuarie 2015,ora 10:00, a avut loc audienţa cetăţenilor de către membrul Guvernului, dl Dorin Duşciac, viceministrul mediului.
La şedinţă au fost prezenţi şefii secţiilor şi direcţiilor Consiliului raional, primarii localităţilor Ustia, Pîrîta şi Coşniţa, conducătorii serviciilor desconcentrate şi descentralizate în teritoriu, reprezentantul Guvernului în teritoriu, membri ai AO a utilizatorilor de apă din platoul Coşniţa.
Dorin Dușciac a declarat că Ministerul Mediului se va axa în anul 2015 în mod special pe implementarea Acordului de Asociere la capitolul mediu, dar și pe promovarea proiectului legii cu privire la gestionarea deșeurilor, care la moment este examinat de comisiile de specialitate din cadrul Parlamentului.. Dușciac a subliniat că Republica Moldova are nevoie de un sistem integrat de gestionare a deșeurilor, mai ales a gunoiştilor din localităţile noastre, marea lor majoritate fiind neamenajate şi neautorizate. De fapt, ceea ce se întâmplă în ziua de azi este că deşeurile fie ca e vorba de industriale sau menajere sunt pur şi simplu aruncate în mediul ambiаnt.
La capitolul reformei instituţionale, viceministrul a reiterat că Agenția „Moldsilva” ar trebui să revină sub gestiunea Ministerului Mediului; modificarea rolurilor din cadrul Inspectoratului Ecologic; crearea unei Agenţii de mediu cît şi instituirea unui centru pentru tratarea deşeurilor periculoase (pesticide). La capitolul dat şi în raionul Dubăsari există depozite de pesticide care încă nu au fost neutralizate.
În cadrul şedinţei de către primarii localităţilor au fost adresate mai multe întrebări printre care şi întrebarea ce ţine de extragerile de nisip din albia rîului Nistru, la care oficialul a spus că astfel de situaţii se întâlnesc foarte des în ultima perioadă pe toată lungimea rîului, dar a fost sesizată procuratura generală şi acesta aşteaptă un răspuns oficial.
De asemenea, din nou a fost ridicată problema digului de protecţie din apropierea satului Pîrîta unde este necesară renovarea digului care se află în stare avariată, prezentînd un pericol imens pentru locuitorii din platoul Coşniţa. Primarul de Pîrîta a reiterat că digul se află la balanţa Ministerului Mediului şi întrebarea respectivă a fost adresată la toate ministerele şi agenţiile de resort, oficialii de conducere, fonduri, etc., de la care pînă în ziua de azi nu a primit nici un răspuns. Totodată, dl Iurie SOLTAN sa interesat dacă vor fi continuate finanţările proiectelor începute în 2014 din partea Fondului Ecologic, primind un răspuns afirmativ.
Reprezentanţii AO a utilizatorilor de apă din platoul Coşniţa au solicitat susţinerea financiară a acestora, cît şi simplificarea procedurilor de obţinere a autorizaţiilor de utilizare a apei pentru irigare.
Dl Dorin Duşceac a asigurat că va examina împreună cu colegii săi, solicitările şi întrebările adresate, pentru a fi soluţionate cît mai curînd.
A.VATAV
specialist principal SASP
|