Cu prilejul "Zilei internaţionale a familiei”, la data de 23 mai 2013, colaboratorii Bibliotecii publice raionale au oferit în dar cărţii, dulciuri, jucării, produse alimentare şi hăinuţe pentru o familie socialmente-vulnerabilă din com. Coşniţa. Prin acest act de binefacere, noi am avut tendinţa să aducem acestei familii zîmbete, lumină, fericire şi sperăm ca toţi oamenii de bună credinţă ne vor urma acest gest.
Familia, care a beneficiat de daruri, le-a mulţumit acestora din adâncul sufletelui.
Oferă o mînă de ajutor….ca în schimb să primeşti un zîmbet….
Bravo fetelor e un gest foarte frumos, sunteţi un exeplu de urmat, ia-ţi făcut fericiţi pe cei care sunt mai trişti ca noi-chiar şi tu te simţi mai bine cînd alt cineva zîmbeşte!!!