Uneori, cînd vîntul bate năprasnic, cu ploi nesfîrşite, în vuiete prelungi de toamnă tîrzie, ne cutremurăm la gîndul că undeva, departe, uitaţi de noi, cei puţin mai tineri, stau şi ne aşteaptă ... bătrînii noştri dragi.
Abandonaţi de prea multe ori, dureros de uşor, în spatele unor preocupări comode şi mondene ale celor de după ei.
Cît de uitaţi se simt mulţi dintre ei!? Cît de parasiţi sînt ei în preocupările noastre, în aducerea aminte a sufletelor noastre! Şi cît de văduviţi, de secătuiţi trebuie să fim noi, dragii lor, de pierderea comuniunii cu ei! Ar trebui, cîteodată, cînd sîntem năpădiţi de durere şi ne-simţire, să ne furişăm în preajma lor doar pentru a le privi chipul. Să le sorbim din inimi frumuseţea bucuriei lor la vederea noastră. Ar fi de ajuns. Nici nu ar trebui neaparat sa mai spunem ceva. Pentru ca în iubire nu întotdeauna e loc de cuvinte.
Ar trebui, macar uneori, sa le spunem bătrînilor noştri că îi iubim. Aceasta ar face să le umple de slavă sufletul.
În bătrîneţea lor, orice mişcare, orice cuvînt, ar trebui sa fie pentru noi un tropar. Un semn de binecuvîntare a lui Dumnezeu pe umerii noştri aplecaţi în uitare. Cît îi mai avem...
Ziua Internaţională a Persoanelor Vîrstnice este sărbătorită în fiecare an, în data de 1 octombrie. Cu aceasta ocazie propunem ca săptămîna curentă să fie dedicată tuturor bunicilor şi părinţilor noştri.
Fie ca niciodată batrînii noştri să nu ramînă singuri, să nu uitam să le sarutăm mîinile obosite de trudă, obrajii sidefaţi în asteptare, pentru tot binele ce ne-au dăruit, pentru viaţa noastră, să le mulţumim din suflet şi să le demonstrăm recunoştinţa şi dragostea.
