Principala » 2015 » Mai » 26 » ,,Ziua Ușilor Deschise” în IP Dubăsari
09:40
,,Ziua Ușilor Deschise” în IP Dubăsari

La 22.05.2015, în incinta Inspectoratului de Poliţie Dubăsari s-a desfășurat ,,Ziua Ușilor Deschise” consacrată „Zilei Internaţionale a copiilor dispăruţi”, în calitate de vizitatori fiind elevi - 38 ai Gimnaziului Ustia şi 8 – părinţi ai acestora, care au fost familiarizaţi cu abordarea condiţiilor ce pot determina abandonul de domiciliu, precum şi consecinţele ce pot surveni, înaintarea recomandărilor şi responsabilizarea părinţilor privind educaţia şi supravegherea copiilor, competenţele Poliţiei în intervenţia şi soluţionarea cazurilor de risc în care pot ajunge copiii.

Referitor la aspectul de prevenire a fenomenului abandonului de domiciliu, Poliția recomandă părinților: 
- să asigure în familie un climat afectiv în care predomină buna înţelegere, respectul reciproc faţă de valorile familiale; 
- să discute permanent cu copilul, pentru a înlătura barierele în relaţia copil-părinte, să stabilească o comunicare eficientă pentru a încuraja copilul să destăinuie problemele cu care se confruntă; 

- să fie fermi cu copilul, dar nu agresivi şi să nu uite că violenţa nu este o modalitate de soluţionare a problemelor, ci mai degrabă le amplifică; 

- să manifeste grijă faţă de orice succes sau eşec al copilului, să-l susțină prin sfaturi şi exemple oportune pentru a trece prin asemenea experienţe; 

- atunci cînd părinții observă o schimbare negativă în comportamentul copilului, trebuie să rezolve în comun problema cu care se confruntă; 

- să ia toate măsurile de supraveghere, de creştere şi educare, specifice fiecărei vîrste în parte; 

- să supravegheze permanent copiii, însă să acționeze cu discreţie pentru a nu lăsa impresia că le este controlată activitatea la orice pas; 

- să supravegheze ce activităţi desfăşoară copilul pe reţelele de socializare, cu cine comunică, ce site-uri accesează şi utilizează.

Olga Rotaru,

Inspector Superior al Biroului Siguranță Copii al IP Dubasari

locotenent de poliție

 

 

Vizualizari: 304 | Adaugat de: Serviciul_informare_trans | Raging: 5.0/1
Total comentarii : 0
avatar