Lia | Data: Miercuri, 14.07.2010, 14:00 | Mesaj # 1 |
Grup: Power User
Mesaje: 18
Status: Offline
| Jocurile Delfice La data de 17 aprilie anul curent, în incinta Casei de cultură din or. Străşeni a avut loc Festivalul- concurs republican al tinerilor interpreţi „Jocurile Delfice”, ediţia a VI-a, 2010, etapa zonală. Obiectivele principala a Festivalului-concurs sunt: susţinerea tinerilor talente; promovarea creaţiilor naţionale de valoare; îmbogăţirea repertoriului cu creaţii din literatura clasică, contemporană şi universală. Conform regulamentului, elevii au participat la 9 probe, potrivit categoriilor de vîrstă după cum urmează: pian, vioară, canto(academic, popular, de estradă), acordeon, clarinet, trompetă şi instrumente populare (nai, fluier, cavalşi ocarină), învingătorii etapei zonale la acest Festival-concurs,urmează să fie promovaţi la etapa finală. Pentru prima oară la acest prestigios concurs a participat şi raionul Dubăsari. Din cadrul şcolilor de arte din raionul Dubăsari au fost promovaţi şase participanţi. Vreau să menţionez faptul, că suntem cu adevărat mîndri de elevii din şcolile de arte din raion, pentru că au avut curajul să participe la o astfel de manifestaţie. Doar numai prin participare poţi căpăta experienţă şi performanţă Ne-am întors de la acest Festival-concurs cu rezultate bune. Doi elevi din cei şase concurenţi şi anume, Ana Gîncu, pian, şcoala de arte din Coşniţa, clasa profesoarei Svetlana Tomacinschi şi Ana Lipceanu, fluier şcoala de arte Cocieri, clasa profesorului Leonid Jabinschi. sunt promovaţi la etapa finală, care va avea loc la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” la data de 15 mai 2010. Le aducem sincere felicitări elevilor şi profesorilor care au participat la acest concurs şi mulţumiri pentru efortul depus zi de zi pentru a obţine aceste rezultate fructuoase. Aducem mulţumiri conducerii raionului, domnului Grigore Policinschi, care ne-a susţinut şi a contribuit la deplasarea elevilor şi profesorilor la locul de destinaţie. Le dorim elevilor şi profesorilor succese şi rezultate frumoase pe viitor în activitatea lor. V. Semionov, Şef Secţie cultură
Mesajul a fost editat de către Lia - Miercuri, 14.07.2010, 14:29 |
|
| |