La data de 20 iulie curent, Fundaţia de binefacere “Miron Shor” a organizat o măsură cu genericul “O aventură în jurul lumii într-o singură zi”, unde au participat 34 de copii din familii social vulnerabile din raionul Dubăsari însoţiţi de colaboratorii Direcţiei asistenţă socială: d-na Ivanov Tatiana, şef serviciu asistenţă socială comunitară; d-na Gaitur Tatiana, asistentul social din comuna Coşniţa;d-na Coica Silvia, asistentul social din satul Pîrîta şi colaboratorii Centrului multifuncţional pentru copii şi tineret: d-ra Ilievici Ana, d-na Pancov Ana, d-na Bolgari Doina. Măsura dată s-a desfăşurat în scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet. Sute de copii adunaţi la această sărbătoare, cu zîmbete pe buze şi cu baloane în mîni au participat la diverse concursuri, jocuri distractive şi master clas. Au avut posibilitatea să participe la spectacole, unde copiii au descoperit cele şapte continente împreună cu eroii din poveştile preferate. Principala atracţie pentru micuţi a fost: trambulinele, trenuţul şi caruselul. Un alt moment care a trezit bucurie şi atmosferă plăcută a fost desenul body art oferit gratis de specialiştii în domeniu, unde fiecare copil a avut oportunitatea să călătorească în lumea poveştilor cu fluturaşi, tigri, spider-man, dragoni şi multe alte vietăţi. În timpul zilei copiii au fost serviţi gratis cu îngheţată, floricele de porumb şi apă. Cu sufletul deschis şi plin de entuziasm copiii au savurat şi au gustat din plin din această sărbătoare dedicată lor. Aducem mulţumiri celor ce au organizat această măsură de caritate, în special Fundaţiei de binefacere “Miron Shor”pentru că au adus zîmbete şi bucurii pe feţile copiilor; D-lui preşedinte a raionului Dubăsari, Grigori Policinschi pentru susţinerea şi asigurarea cu transport pentru a se deplasa la măsura dată şi Inspectoratului Naţional de patrulare, pentru asigurarea securităţii la trafic.
Şef serviciu asistenţă socială comunitară, Ivanov Tatiana
|