„Şcolile trebuie să fie compatibile cu toţi copiii indiferent de condiţionările fizice, intelectuale, sociale, emoţionale, lingvistice sau de altă natură” UNESCO, 1994.
Conform planului de activitate a Serviciului de Asistență Psihopedagogică pentru luna martie și anume monitorizarea centrelor de resurse și implicarea copiilor cu cerințe educaționale speciale în procesul de predare-învățare, la data de 17 martie 2015 s-a realizat o vizită de lucru în gimnaziul ,, Anatol Codru,, Molovata Nouă de către psihopedagog și logoped. Obiectivul vizitei a fost de a analiza activitatea centrului de resurse, a cadrului didactic de sprijin și asistarea la ore, pentru a observa implicarea copiilor cu CES în procesul de predare-învățare.
În gimnaziu își fac studiile 13 copii cu CES, acești copii studiază după Plan Educațional Individualizat și sunt asistați de cadru de sprijin la ore și în centru de resurse. Centru de resurse activează conform metodologiei cu privire la organizarea și funcționarea Centrului de Resurse pentru Educație Incluzivă aprobată prin Ordinul Ministrului Educației din 26.02.15. S-a verificat documentația conform nomencaltorului centrului de resurse, la care sau propus recomandări concrete în planificarea activității centrului de resurse și a cadrului didactic de sprijin.
Aș vrea să menționez , că asistînd la clasa VIII-a, unde sunt 3 copii cu CES, dintre care și un copil cu paralizie cerebrală infantilă la ora de biologie, profesoara Reul Tatiana foarte bine a utilizat metodele de predare-învățare, unde au fost implicați toți copii. Datorită măiestriei pedagogice a profesoarei au fost elaborate și utilizate la nivel suportul didactic suplimentar, în funcție de necesitățile și potențialul de învățare a elevilor cu CES.
Deasemenea s-a acordat asistență logopedică copiilor cu tulburări de limbaj din instituție de către logopedul dna Ursu Eudochia, la care s-au propus recomandări în dezvoltarea auzului fonematic, exerciții practice pentru diminuarea acestor tulburări.
Aducem mulțumiri pentru dăruirea de sine pe care o realizează cadrele didactice din instituție şi răbdarea cu care se dedică în activitățile realizate cu copii cu cerințe educaționale speciale.
Serviciul de Asistență Psihopedagogică va continua să promoveze în continuare implementarea Educației Incluzive cu success în raionul Dubasari .
Pisari Natalia, psihopedagog SAP
|