Să „Dăruim o atenţie celor mai trişti ca noi” împreună !

Stimaţi locuitori ai raionului Dubăsari, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, haideţi să fim mai buni, să ajutăm pe cei, care au nevoie de noi, şi să le aducem o bucurie în casă şi lumină în suflet. În acest scop, preşedintele de raion dl Gr. POLICINSCHI a emis o dispoziţie prin care face un apel către toţi cei cu suflet mare şi organizează o acţiune de caritate cu genericul „Dăruiţi o atenţie celor mai trişti ca noi”, în vederea susţinerii copiilor aflaţi în dificultate, din familii numeroase, socialmente - vulnerabile, copiilor cu deficienţe şi dizabilităţi din teritoriul raionului Dubăsari. Acţiunea se va desfăşura în perioada 12 decembrie 2012 – 14 ianuarie 2013. Va mulţumim!!!

Locul 1 - la concursul de eseu la tema ,,Două maluri de Nistru-același destin,,

"Perlele apar  în scoicile care au cîte o rană.”

(Leo Bordeianu)

    Trecerea timpului este ireversibilă indiferent de condiţia omului. Sunt deja 20 de ani de la Războiul cu separatismul transnistrean, dar pata rece şi plină de durere rămîne a fi o veşnicie în sufletul întregii omeniri. Au devenit istorice evenimentele tragice ale anului 1992, 2 martie, cînd conflictul militar de pe Nistru a curmat vieţile părinţilor şi ale copiilor. Irecuperabilă este durerea pentru  noi către bunicii, taţii şi fraţii noştri, care nu se vor mai întoarce niciodată printre noi. Conflictul transnistrean conţine o mare doză de mister, de întunecare. Mai devreme sau mai tîrziu se va stabili, cine a tras sforile, cine i-a manipulat pe oamenii orbiţi, cine i-a împins în focul fraticid. A redobîndi Transnistria este mai întîi de toate nu o problemă de ordin militar, ci o problemă de conştiinţă. Nici o convenţie, cu atît mai mult cea încheiată la Moscova, între M.Snegur şi B.Elţin, în iulie 1992, nu ne va întoarce raioanele ce se află pe mîna şoviniştilor ruşi. Pentru tricolor şi suveranitate au murit cei mai dragi, poate că şi ultimul fecior al mamii, lăsînd-o cu inima împietrită şi îndurerată. Ziua de 2 martie 1992, a intrat în istorie, ca ziua declanşării de către forţele proseparatiste a conflictului armat din raioanele de est ale R.Moldova. Gardişti, cazaci, mercenari şi reprezentanţi ai Armatei a 14-a au luat cu asalt sediul poliţiei raionale Dubăsari. În urma confruntărilor s-au înregistrat un număr colosal de victime omeneşti. Subofiţerul de legătură şi transmisiune Valentin Ursu, raportează că în prima zi, cînd au primit comanda de a pleca în ajutorul satului Cocieri, a fost printre primii, care a trecut Nistrul.  S-au îndreptat mai spre centru, acolo, unde se aflau femei şi bărbaţi răniţi, acordîndu-le primul ajutor medical. Afirma că: ”Gardiştii trăgeau asupra noastră de pe teritoriul unităţii militare. Ei se aflau acolo de la 29 februarie, astfel raportîndu-ne. Unitatea militatră aparținea Armatei a 14-a.”     După cum era de aşteptat, în acele momente grele în Moldova au pus mîna pe armă unii dintre cei mai buni şi mai vrednici fii ai neamului. Ei au răspuns la chemare, devenind scutul de nădejde al ţării. Se susţinea, de multe ori faptul sincer că: ”Nimeni nu a venit la Nistru să ucidă oamenii, toţi au venit să-şi apere pămîntul, fiind o datorie sfîntă al fiecăruia. ”Bătrînii din baştina mea, Molovata Nouă, spun că deseori le stă în memorie melodiile cîntate de ei pe malul bătrînului Nistru. Erau cîntece pline de jale, alinînd inimile oamenilor, ele mobilizau poliţiştii  la lupta împotriva cotropitorului rus, care intenţiona să ne pună încă odată în genunchi. ”Dar noi nu le vom permite”, ziceau ei. Vom apăra acest multpătimit pămînt pîna la ultima răsuflare. Acesta fiind crezul lor. Istoria rămîne a fi unicul judecător al tuturor evenimentelor. Într-o discuţie cu combatantul voluntar al conflictului Gazea Iurie Dumitru, am descoperit în ochii lui lacrimi, iar din vorbele lui numai durere. A fost voluntar, dar care şi-a lăsat acasă soţia cu doi copii în vîrstă de 2 şi 3 ani, a mers pentru a le oferi o viaţă plină de lumină. A luptat pe platoul Cocieri ca ostaş de rînd. Punîndu-i întrebarea: Care după părerea lui a fost cea mai grea perioadă de luptă? Iar drept răspuns am primit următoarele vorbe venite cu sinceritate din adîncul sufletului îndurerat: ”Toată perioada a fost grea, uneori îmi era frică chiar  să respir, fiindcă glontele duşman în orice clipă putea pătrunde în corpul meu. ”Din spusele lui am înţeles faptul, că niciodată  nu s-a gîndit, că acel coşmar din Afganistan se va repeta şi în ţara sa. Fiindcă a  făcut serviciul militar în armata sovietică. A fost decorat cu Medalia de Aur şi Medalia pentru Vitejie. Transnistria - o rană deschisă, pe cînd şi pămîntul se afla în suferinţă. Ne-au distrus casele, ne-au pusteit viaţa, ne-au omorît feciorii, şi pentru ce? Este una din cele mai frecvente întrebări date de mamele îndurerate, la care, cu siguranţă nu au mai primit un răspuns. Nici părinţii nu au avut bucuria de a le face nunţi, funerariile le-au fost şi nunta şi înmormîntarea. Au fost înmormîntaţi cu buchete de miri la piept, s-au cununat pentru totdeauna cu rozele puse la căpătîi de către fetele îndrăgostite de dînşii. Atît de tînăr a plecat Carpov Vitalie Vasile. Născut  la 9 iulie 1970 în satul Molovata Nouă,Dubăsari. A participat la luptele de pe platoul Cocieri. A căzut cu moarte de erou la 4 august 1992. A fost înmormîntat în cimitirul din satul natal. A fost decorat postmortum cu ordinul ”Ştefan cel Mare”. 

Suntem două maluri de Nistru, dar ne unește același destin, avînd ca scop principal promovarea tinerilor cu interese, promovarea spiritului responsabilității, implimentarea proiectelor și strategiilor de dezvoltare, stimularea tinerilor cu inițiativă. Avem același Nume - Moldoveni. Ne curge același sînge prin vene și avem un singur Dumnezeu.    

Elaborat:Gazea Doina